Teza la informatica

Astazi, am discutat teza la informatica cu domnii profesori .S-a ajuns la concluzia ca multi dintre noi au copiat,  inclusiv eu, iar doamna profesoara ne-a tinut un discurs despre faptul ca fiecare ar trebui sa isi asume propiul potential.  Recunosc, ca am facut o greseala , dar nu orice fel de greseala. Datorita cuvintelor doamnei Cerchez, mi-am dat seama ca aceasta greseala este mai mult fata de mine insami . Si atunci , ma intreb de ce am copiat. Care sunt factorii care ne-au determinat sa facem acest lucru? Poate ca nu am destul curaj si demnitate sa vorbesc in fata cu domnii profesori, dar mi-as dori ca pe aceasta cale ei sa inteleaga si sa perceapa aceast text ca pe o conversatie in care eu imi exprim sincer parerile . Cu totii gresim si stiu cu siguranta ca asta nu va fi nici ultima nici cea mai grava greseala din viata noastra , dar atat timp cat reusim sa ne constientizam greselile ,sa le acceptam asa cum sunt si cu putin efort sa nu le mai repetam. In font, o greseala repetata de doua ori nu mai este o greseala ci o propie alegere.

Revenind la subiectul initial, caci nu am de gand sa scriu filosofii plictisitoare pentru a epata sau a gasi o scuza pentru fapta mea, consider ca sinceritatea este poate cea mai apreciata calitate a unui individ si asa cum am mai zis voi fi sincera scriind acesta postare. Consider ca copiatul intr-adevar este un lucru injositor, dar toate actiunile noastre au la baza un factor determinant. In cazul nostru , acest factor este societatea in care traim. Asa cum a mentionat si doamna profesoara, lucrurile sunt intro schimbare continua, s-au facut si se fac modificari drastice asupra sistemului de invatamant(si nu numai, dar restul nu ne priveste in mod direct si mai ales nu in cadrul acestei probleme). Mediile au contat pentru intrarea la liceu, iar in timpul gimnaziului intreaga lume ne spunea "ia note mari! daca nu ai note mari la toate materiile o sa ajungi la liceul de la Glodenii Gandului" , e stresant sa auzi acest lucru zilnic 24 de ore din 24, cand e evident ca nu exista elev care sa exceleze la toate materiile . Dar si atitudinea profesorilor nostri ne-a afectat. Ei nu aveau intentii rele, intrucat ne treceau cu vederea greselile care la vremea aia constau tot in copiat la teste, teze etc. De asta nu am constatat niciodata modul in care ne distrugeam singuri. Pot spune ca deja suntem o generatie pierduta, toti copiem, poate nu toti la informatica, dar copiem sau am copiat .Si va fi greu sa ne ridicam inapoi.

Sunt oarecum usurata daca pot spune asa, datorita faptului ca in sfarsit ne-a atras atentia cineva asupra faptelor noastre. E evident ca nu suntem toti maestri ai informaticii. Eu personal, cand am ales acest profil, credeam ca accentul se va pune mai mult pe TIC, parerea mea personala fiind ca acest domeniu este mult mai util decat programarea. Dar am inceput sa facem programare si la inceput imi placea, lucram cu placere la primele doua teme pe care le primisem si lucram individual. Apoi a venit treptat timpul olimpiadei. Am facut vectori si matrice , care din cate stiu nu intrau in programa de clasa a 9-a sau cel putin nu la vremea respetiva. Am inteles ca unii dintre noi erau deja la un nivel avansat si pt ca ei sa faca performanta , depasirea programei era esentiala. Doar ca lucrurile s-au ingreunat pentru noi restul . Imi amintesc ca am luat un 7 la un test. Eram multumita pentru ca atat stiam, era dovada valorii mele. Dar acasa , lucrurile stau altfel, nu are rost sa mai repet inca odata ideea referitoare la obsesia parintilor legate de note. Din dorinta poate inconstienta de a evita pe cat posibil discutiile lungi cu parintii nemultumiti de notele mele am inceput  sa mai copii cate o problema pentru temele la informatica. Treptat, a devenit un viciu, la fel de daunator ca fumatul sau alcoolul,  dar de care nu eram constienta. Nu stiu informatica datorita acestui "viciu" si imi pare putin rau. Am gresit copiind si poate ar trebui sa imi cer scuze fata de domnii profesori, dar nu pot face asta , cel putin pana nu reusesc sa "imi cer scuze" fata de mine insami.

Cu toate astea, consider ca ar trebui ca cele doua grupe sa fie impartite in functie de capacitatile noastre. Cei care inteleg mai greu sa fie intr-o grupa iar cei capabili de performanta  in cealalta. Asta e insa doar o sugestie. Cred totodata, ca problema tezei , a copiatului (in general , nu numai la informatica) ar trebui discutate impreuna cu elevii si parintii in cadrul unei sedinte , in care elevilor sa li se permita sa isi exprime sincer parerile si sugestiile.

As mai avea multe de scris, dar nu am nici timp acum si nici nu reusesc sa ma concentrez cu totul pe acest lucru. Deci momentan, asta e tot!

Universul Racovita

Sunt eleva in clasa a IX-a la Colegiul National Emil Racovita din Iasi, unde am studiat si in timpul gimnaziului. E de la sine inteles ca aceasta scoala este una deosebita pentru mine din moment ce am ales sa imi continui activitatea de licean tot aici..

Profesori de elita, un sistem de  predare de o eficienta si performanta extraordinare si o  multitudine de proiecte educationale cu rol in crearea unor experiente si deprinderi in diferite domenii.  Acestea sunt  ingredientele retetei de succes care a scos ani la rand adevarati profesionisti de pe bancile acestei scoli.
Cu toate acestea , consider ca ceea ce diferentiaza cu totul CNER de alte scoli/ licee / colegii e functia sa , dobandita poate in mod involuntar, de scoala a contrastelor. Iar prin aceasta ma refer la diversitatea personalitatilor elevilor , a pasiunilor lor, dar  nu in ultimul rand a religiilor si etniilor Acestea din urma  reprezinta doar detalii nesemnificative , atat profesorii cat si colegii nefacand diferente sau discriminari la adresa  elevilor "diferiti".
Totodata, Racovita este un loc unde parerea ta conteaza . Esti ascultat, indrumat si format , astfel incat nici tu dar nici altii nu veti fi doar o poza in albumul de sfarsit de gimnaziu/ liceu sau o fata pe care vag iti amintesti ca ai vazut-o pe holuri. Distractia, studiul si prietenia, imbinate in mod armonios constituie viata de licean care, cred eu, imi va fi una dintre importantele trepte ale vietii.

Inevitabila adolescenta

Tineretea-varsta salbatica, orice e posibil, orice poate fi naruit, pentru ca totul este comandat de o singura forta:dorinta!Simti nevoia sa te porti ca un jucator de poker, sa nu iti arati entuziasmul sau indoielile, poate dintr-o frica inexplicabila de a pune in joc o carte atotcastigatoare: inima ta. Acest joc poate avea cateodata o miza imensa, e un joc de noroc, un joc al vietii care te inalta pe culmi nabanuite si te duce in abise nemarginite, joc in care intram involuntar , transformandu-ne sentimentele in pioni umili pe tabla de sah a subconstientului nostru.Dar oare avem maturitatea de a ne alege intelept adversarul? Adesea ne luptam cu propriile ganduri, inabusim prosteste simtirile cele mai frumoase ale acestei varste, ne lasam prada ispitei si atunci, finalul jocului poate parea stabilit. Dar chiar asa este?Viata e o calatorie, nu o destinatie, la fel si jocul ei, iar omul prin natura lui este caracterizat de o efemeritate surprinzatoare, care , in aceasta perioada a vietii noastre se rezuma la procesul de maturizare. Crestem, si avem sansa sa crestem frumos, la umbra unor generatii care desi si-au pierdut sansa in circumstantele timpului, inca mai lupta , lupta pentru noi, isi traiesc visele si sperantele prin intermediul nostru si isi dau silinta sa ne modeleze in asa fel incat sa nu  facem aceleasi greseli ca si ei. Asa ca haideti sa ne dam silinta, sa nu ii dezamagim, sa ne ridicam, sa nu lasam societatea actuala sa ne doboare si sa cream impreuna o noua era.

Oscilaţii

Tresari mereu la auzul vocilor interioare care iti momesc constiinta aducand-o la granita posibilului si te intrebi daca viata este mai mult decat un tablou pictat cu suferinta sufletului si lacrimile varsate pentru perfectiunea inexistenta de care intamplator ai auzit si o cauti,o cauti dar mereu un zid palpaie cu o lumina orbitoare si nu reusesti sa treci de el.Oare asta iti doresti,oare asta ai cautat in toata aceasta viata palpabila pe care o trezesti la fiecare rasarit si o distrugi putin cate putin dupa fiecare raza de soare ce apune dupa copacii ratacitori?Tu zambesti,tresari inca o data caci lumea in care realitatea este ceva cotidian, si-a redeschis ochii si te striga ,caci esti singura care ii admira irisul patrunzator si asta o face linistita,Simti totusi ca ceva nu e la locul lui,ca ceva te nemultumeste ,eul interior invie ,caci suntem muritori si nu putem sa opunem rezistenta ,dar pentru tine lupta dintre nepatrunsul necunoscut si nulul absolut pare o joaca pe care cu usurinta o dobori cu o singura miscare din cap.Cine sunt ei sa iti spuna ca nu poti,cine sunt ei sa iti spuna ca nu exista ?Esti revoltata la orice miscare facuta de cei din jur impotriva visului tau,impotriva a tot ce te face sa existi.
Te uiti pe fereastra si realizezi ,privind rotocoalele de zahar de pe albastrul infinit ,ca nimic nu este ceea ce pare ,dar tu ,ca o eroina ,nu te dai batuta,privesti cu dispret natura care parca rade de ideile tale boeme .
Toti si nici unul nu te inteleg ,te cred perfectionista si asta-i prea mult pentru ei .Arata-le ca poti ,ca viata-i doar un orfelinat cu mii de copii confuzi ,cu parinti ratacitori pe care tu ii vei indruma negresit si zi-le ca orice-i inconjoara e istorie ,e tot ce vor ei sa fie.
Perfectiunea e prea simpla pentru a fi inteleasa de oamenii banali,ea e conceputa pentru cei ce cred in tot ce nu exista ,in tot ce va exista in infinit,tu esti o stea ratacitoare ce crede in univers si de aceea astrele-s cu tine si te ajuta sa gandesti.